Am pus mâna streșină la ochi, de-o palmă
să nu mă plouă prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana.
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe de-o-nchisoare
de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.
Evadasem din minciuna predată la școală
și mă urmăream pe străzile orașului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins a fier de călcat.
Simt dorul de școală
dar nu de lecții despre pușcării.
Vreau să scap de himere.
N-am scăpat eu fugitul
m-am întors și mă privesc
de la înălțimea unei streșini, de-o palmă.
Încă circul prin oraș și sunt
tânăr de tot și devin tot mai mic, tot mai mic
de-o palmă.
Și dispar în palma de-o streșină
de timp.
21.09.2010
Sensul versurilor
Piesa explorează amintirile unui individ care se confruntă cu trecutul său, marcat de deziluzii și dorința de evadare. Metafora streșinii de-o palmă sugerează o protecție fragilă împotriva prezentului și a timpului.