Dan Spataru – Țărăncuță, Țărăncuță

Când iese badea la cosit,
Iese și mândra la prășit.
Și la horă duminica,
E tot cu ochii după ea,
Și când e joc de alunel,
Mândruța e tot lângă el.
Păi, țărăncuță cum e ea,
E drept că badei i-ar plăcea.
Dar când îi caută vorbă el,
Ea fuge și nu vrea defel,
Dar într-o zi n-a mai răbdat
Și i-a spus badea supărat:..
Țărăncuță, țărăncuță,
Cu bujori în obrăjori!
De ce-mi cauți tu pricină,
Vrei să uit că-mi ești vecină,
Când îmi știi calea-n grădină,
Noaptea când e luna-n nori!
Tocmai când e luna-n nori!.
Țărăncuță, țărăncuță,
Cu fuiorul prins în brâu!
Ți-a mers vestea de sfioasă,
Că te-ncui și ziua-n casă,
Dacă ziua ești fricoasă,
Ce cauți noaptea la pârâu?
Ce cauți noaptea la pârâu?.
De data asta mai fată,
Zi bogdaproste c-ai scăpat!
Dar de te prind eu altă dată,
Să știi că intru în păcat!.
Țărăncuță, țărăncuță,
Cu bujori în obrăjori!
O să mă aduci în stare,
Să te prind de cingătoare,
Ziua în amiaza mare,
Să-mi dai fraga buzelor!
Să-mi dai fraga buzelor!.
Ea fraga buzelor i-a dat,
Și-apoi l-a luat și de bărbat.
Și-apoi la nunta au jucat,
Cu toți prietenii din sat,
Și au mâncat și au băut,
Trei zile nunta a ținut!.
Trecut-au ani și ani de-atunci
Și-acolo în satul dintre lunci,
Gospodărie ca a lor
Și voie bună ca a lor,
Nu mai găsești cât ai căuta,
Nu mai găsești la nimenea!.
Țărăncuță, țărăncuță,
Te-au nins florile de măr!
Nu mai ești tu tinerică,
Dar ești încă frumușică,
Și-ți stă bine ca mămică,
Cu trei fire albe-n păr!
Cu trei fire albe-n păr!.
Țărăncuță, țărăncuță,
Cine e ca tine-n sat?
Ai acum o fată mare,
Și de ea ești mândră tare,
Că-i din cap până-n picioare,
Cum erai tu altădat’!
Cum erai tu altădat’!.
Păi să-i trăiască fetița!
Și să o vezi la casa ei!
Și să-i trăiască și bădița!
Și să vă văd cu nepoței!.
Țărăncuță, țărăncuță,
Cu bujori în obrăjori!
Și ne mai făcui surata
Doi băieți pe lângă-o fată,
Ce vor crește mari odată,
Mândri de măicuța lor!
Mândri de măicuța lor

Sensul versurilor

Cântecul prezintă povestea de dragoste dintre o tânără fată de la țară și un băiat, evoluând de la timiditate și jocuri de curtare la căsătorie și o viață de familie fericită. Refrenul repetat subliniază frumusețea și calitățile fetei, iar finalul evidențiază împlinirea ei ca mamă și soție, admirată de toți.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu