Dagga – Zbor

Sufletul meu e o insulă pierdută în ape reci și deci conduc o țară
Înconjurat de pești de pradă zeci și de apă-amară
Am un regat cu doi regi, noi doi, doi supuși nesupuși
Am alte legi, nu am uși unde să bat să fiu primit
Căci ești oricând bine venit, te critic căci faci parte din cei
Ce din banul gros pot face tot ce le place, c****e
Îmi place să mă întorc noaptea pe jos prin ploaie
N-am bani de taxi cum îi văd pe alții droaie
Sunt fericit că-n jurul meu nu-i un grup care să mă facă de bani
Căci peste ani am strâns în buzunare, îmi place că nu sunt bogat
Și am în cap mai multe întrebări decât orice pantof la ce sacou îmbrac
La tine ignoranța e un dar, n-ai habar ce-i tariful social

Refren: Trăiesc în zbor deasupra tuturor
Sufletul nu vrea să moară
Ultima oară mai am de tras doar trei vise din țigară
La la la

Oricât ai spune tu să știi degeaba susții, eu îți explic
Banul te modelează dacă ai părinți acu și stai în Primaverii
Banii se învârt în jurul tău precum ursul în jurul mierii
Și n-ai motive să te sperii căci trăiești într-o casă
Cu mai multe bunătăți pe masă decât în desenele cu Tom și Jerry
Cine ești tu? Eu sunt o voce de pe acest pământ
Un ochi deschis menit să-și vadă aproapele plângând
Pe-un umăr bland pentru omul cu mana întinsă
E pentru ăla care se uită în ochii cui și mâna lui fără să-ți pese
Deci ascultă bine, nu cred că fac trei crime
Dacă-ți năucesc speranțele, dorințele și clipele când tu râzi iar alții plâng
Da, iar dacă te-ai întrebat de ce spun asta, io îți spun așa:
Sper pentru că sper, așa că sperie ceva
Prefer să mă descurc cu ce am, prefer să nu tac
Prefer să nu las, prefer să sper în continuare
Prefer sac red că după nori mereu urmează soare

Refren: Trăiesc în zbor deasupra tuturor
Sufletul nu vrea să moară
Ultima oară mai am de tras doar trei vise din țigară
La la la

Fără să-ți faci iluzii la nivelul tău de trai
Îți dorești orice nu ai, vrei să strângi bani dar îi dai
Hai să punem punctual pe I, vezi copii de zece ani
Ce în loc de locuri inventează noi metode de a produce bani
Decât să dau 80 de lei pe un burger și un suc la Mec
Îmi iau o pâine și beau bere până mă-nec
Da’ tu când vezi cât e intrarea zici mai bine lasă
Du-te acasă la TV, am tras cablu de la vecinu de la 7
Uită-te, iau și manualele în rate, mâine iau alocația dar nu-mi ajunge
O să mai vând din mobile, poate donez și sânge
Da’ strâng bani să-mi cumpăr haine Rocca
Vrei să trăiești ca noi, mâine we living la vida moca

Refren: Trăiesc în zbor deasupra tuturor
Sufletul nu vrea să moară
Ultima oară mai am de tras doar trei vise din țigară
La la la

Sensul versurilor

Piesa descrie lupta unui individ cu greutățile vieții, inegalitățile sociale și dorința de a depăși obstacolele. În ciuda dificultăților, există o speranță persistentă și o determinare de a continua să viseze și să lupte pentru o viață mai bună.

Lasă un comentariu