Cineva șoptea: schimbă ceva
Nu stai așa, de fapt, în timp chiar s-ar putea schimba câte ceva
Dar cine-ar vrea? Că viața mea n-a fost, nici nu va fi bună sau rea
Cuminte sau belea, e fix așa
Și seamănă turbat cu mine, și țipă cât o ține
Ce bine-ți vine cu mine lângă tine!
Și-atunci mă supără, și-o mai lovesc
Mă enervez și zic că sunt sătul de ea și-aș vrea
Să plece, să mă lase așa, să dorm și să visez că alta-i viața mea.
40 de mii de asasini din colțul camerei mă-mbie
Să vin și să-mi aleg o altă viață de soție
Și parcă vreau, și parcă nu, parcă m-aș duce și parcă nu
40 de mii de asasini mă așteaptă-n parc și totuși
Parcă nu fac asta, degeaba îmi dați, eu să schimb
Nu aș schimba, regrete n-am
Chiar dacă am reproșuri vis-a-vis de ea
Și știu că nu e cum aș vrea, știe și ea
40 de mii de asasini nu pot schimba nimic din viața mea.
E întuneric și știi, sunt 40 de mii de asasini în orice colț de cameră
Hrăniți cu orice fel de dramă pe care tu tocmai o încerci
Înarmați cu seringi, pastile sau o fereastră prin care să treci
Sunt 40 de mii de asasini pregătiți de orice
Când tu ești pregătit să pleci
Da nu pleca, că nu e timpul tău acuma și ea
Oricum ar fi, e numai una!
Și nu-i lăsa să-ți schimbe lumea
Omoară-i cu un zâmbet!
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară intensă cu gânduri negative personificate ca "40 de mii de asasini". Protagonistul se confruntă cu dorința de a schimba ceva în viața sa, dar în cele din urmă alege să accepte realitatea și să lupte cu aceste gânduri printr-o atitudine pozitivă.