Nu luăm bani din intrări, n-avem cazări
Nu știm ce-i ăla room-service, mâncăm jumări
N-avem rezervări, în cluburi bem pe scări
Nu consumăm din protocol, că ni se pun întrebări
Nu umblăm cu nasul pe sus, că ne intră praf în nări
Nu ne tragem de păr, că ne lăsăm cărări
Indiferent dacă ne ridicăm sau nu la așteptări
Cântăm live, amenințăm cu grave urmări
Apreciem pe restul fără discriminări
Și dacă te ții cot la cot cu noi, felicitări
Facem rap curat, ne f*tem în ele mișcări
Nu avem nevoie de recomandări
Zicem tot pe față, nu avem scăpări
Comunicăm cu publicul, ba, aveți țigări?
Salutări de la mic, vreau să vă văd la înmormântări
Suntem tot noi în p*la mea, n-avem remușcări.
E lipsă de bun simț când vă pierdeți în discuții
C-aveți club sau coaliții cu alți soldați în țigănii
Pentru plăcerea de a cânta uitați orgolii și ambiții
Dați-mi un decor banal, cântăm în orice condiții
Doar să nu văd ipocriții cu al lor Nike pe șepci
Noaptea sunt la lăutari, ziua în tricou cu 20
N-o ardem exclusivist, da’ nici plini de modestie
De fani ca tine în fața scenei, vere, chiar n-avem nevoie
Ne păstrăm dezinvoltura și nu rudimentare cadre
Ca de bagabonți deștepți, nu băieți cu p*ta madre
Nu înțeleg de ce se agită, de ce fac atâta valvă
Ce vrei să ne arăți cu geaca, deja știm că ma-ta-i c*rvă
Fără urmă de invidie, frate, sincer pot s-afirm
Momentan sunt mulțumit de microfonul meu cu fir
Ai fi prea prost să crezi că din asta se scot bani
Deci critică civilizat, ba, forum-ist de 13 ani
Nu fa tu clasificări, care-i bun, care-i afon
Când toți aveți nume de scenă, eu am nume de om.
Noi nu intrăm în club prin spate, însoțiți de p*zde înalte
Și nu lăsăm pe asfalt în față urme de cauciucuri late
Nu-ți cântăm ție în parte printre mese, asta nu-i rap
Căci facem muzică menită să te deschidă la cap
Aducem un suflu nou celor ce aud doar ghetou
Sau sunt plictisiți să vadă-n cluburi doar de-ăștia emo
Tre’ să ne zbatem să educăm, să informăm că nu-i corect
Că-n România doar două trupe pot umple o sală de concert
Nu vreau în fața scenei puști ce vor s-audă că viața-i dură
Că ăștia chiar și alfabetul îl știu de la tastatură
N-am pretenții, vreau un mic, platane și atuncia cânt
Și dacă se poate, nu lăsați grasele în primul rând
Apreciez prezența fanilor, mă lasă rece lipsa banilor
Mă încântă că zâmbești uimit la auzul anilor
Cât despre cel ce nu ne place, asta e
Nu poți să ai totul, până la urmă ce să zic, noi să fim sănătoși, nu?…
Sensul versurilor
Piesa este un manifest al autenticității și independenței în industria muzicală. Artiștii își exprimă dezgustul față de ipocrizie, superficialitate și compromisuri, preferând să rămână fideli propriilor valori și să se conecteze direct cu publicul lor. Ei critică standardele industriei și promovează un stil de viață autentic.