Cumicu feat Bufu – O Minciună Mare

Cumicu
Sunt jurat în tribunal pe Biblie că n-o să mint, ma
Popa-i beat la mă-ta-n casă cu pretext că o colindă
E al 3-lea vers, deja văd strâmbe moace miloage
Asa sfat a dat Dumnezeu, îmi dă de 19 ani încoace
Nu întoarce și celălalt obraz, e prima mea lege
Poa’ să plângă mă-ta sau poate să plângă masa, alege
Se-adună chetă în spate la altar
Banul e ochiul lui deci popa are pleoape-n buzunar
N-am rugăciuni spuse înainte de somn
Când ultimul pe care mă bazez e al’ de sus, Domn
N-am stimă pentru patriarhii popii mai mari
Căci au fost oameni uciși de mâini care strângeau rozarii
Te rogi în fiecare seară în speranța de mai bine
În aceleași seri altul se roagă să dea necazul pe tine
Să alegi între rău sau bine ai nevoie de-un model
Să faci doar ce zice popa, să nu faci ce face el
Manipulatori de mase, un fapt real realizat
Vaticanul e cel mai puternic stat, constat
Adevarata apocalipsă va veni-n momentul în care
Vom constata că creștinismul e-o minciună mare.

Refren X2
Tatăl nostru sfânt care ești în ceruri
Da-ne puterea să trecem peste ploi, focuri și geruri
Nu ne judeca pentru ale noastre fapte
Și nu ne ispiti, nu toți pot să se rabde.

Bufu
De la creștinism, budism, hinduism și agonism
Privesc religiile cu aceeași ironie și cinism
Susțin ce cred, nu ce vor ei să se vadă
Vorbele mele zguduie de la ciocan la nicovală
În creierele voastre luminile se sting
Nu e vorba de credință ci mai nou de marketing
Pachete de vacanțe după ce mori cu steluțe
La subsol ca magnați să pună mâna pe petrol
Hoții te caută-n blugi, nu știi pe unde să fugi
Crestinii văd, nu fac nimic și se-ncurcă-n blugi
Credem în aceeași entitate doar că forma diferă
Și-l respect pe cel ce speră și-n condiție mizeră
N-aștept să urc în împărăție, nici să cad în eter
Totul pare-un mister, omul după moarte-i liber
Dacă viața este-un test, atunci îmi fac fițuica
Încerc să am suflet de fier și principii de stâncă
Nu vorbesc despre falsuri sau adevăratul crez
Întrebarea-i foarte simplă: eu cu cine votez?
Privez de gen martirizat, sarcasmul mă adapă
Are găuri în picioare, nu mai umblă pe apă.

Refren X2
Tatăl nostru sfânt care ești în ceruri
Da-ne puterea să trecem peste ploi, focuri și geruri
Nu ne judeca pentru ale noastre fapte
Și nu ne ispiti, nu toți pot să se rabde.

Sensul versurilor

Piesa critică ipocrizia din religie, în special creștinismul, și modul în care este folosită pentru a manipula masele. Versurile sugerează că instituțiile religioase sunt mai preocupate de putere și bani decât de spiritualitate.

Lasă un comentariu