[Vlad Dobrescu]
Pentru cine m-a acuzat c-aș fi uitat de unde-am plecat,
mă faci să râd, niciodată n-ai știut de unde-am început,
nu m-am schimbat, am locuri noi de vizitat,
conturi vechi de lichidat, și-o spun știind că viața e un joc riscant,
dar Vlad vrea un scor mai mare la final,
căci e-o cursă nu o plimbare, calc în picioare rivali
ne vedem la intrarea în iad, voi fi cel ce pare bogat,
probabil drogat în noaptea de dinainte de-a fi decedat,
dar deocamdată o să-mi urmez destinul
căci ce era sigur ieri, azi e probabil, mâine poate fi nul,
doar vocile rămân, sfidând timpul, deci îmi țin numa’ prieteni apropiați
rimând pe ritmuri și schimbând stiluri.
[Deliric]
Câteodată aș vrea să zic că n-am nici un stres, da’ e exact invers,
nu te-nvață nimeni să treci peste, înveți din mers,
dar des te-mpiedici, d-aia-s dezinteresat de predici,
sunt dezinteresat de ce zici, timpul se scurge trebuie să te decizi,
societatea e menită să transforme indivizi în androizi, tu spre ce tinzi
când e vorba de bani de ce te-ntinzi? când e vorba de prieteni ce le pretinzi?
de ce ai pretenții să primești atunci când nu dai
de ce promiți să oferi atunci când nu ai?
de ce alegi să te-ntreci dacă uiti de ce alergi
și ajungi să te alegi cu mai puțin decât pleci?
De ce?.
Refren x2 :[Yolo]
Națiunii mele îi trebuie timp ca să realizeze
că are cum și pe ce să mizeze
opriți vrăjeala și violența,
noi luptăm până-și va recapăta potența.
noi luptăm.
[Nwanda]
Vad cum oricine e dispus să facă orice
într-o lume condusă de valori materiale
nimic nu e ceea ce pare la orice întrebare
sunt zeci de răspunsuri, trebuie văzut fiecare,
prea des văzut ca o amenințare. mă deranjează.
societatea cu bună știință mă limitează,
prea puțini mai visează, căci prea puțin mai contează,
iar când toți votează viitorul mă-ngrijorează,
dar în loc să mă las orbit de furie,
mă concentrez spre ceva constructiv, vreau ceva pozitiv
drumul evoluției e crud și uneori scurt,
n-am timp de pierdut îmi valorific fiecare minut
și n-ai să vezi că mă plâng, n-ai să vezi că m-ascund,
sunt pur și simplu ceea ce sunt, un om pe pământ,
pornesc la drum râzând și obsedat de-un gând,
veșnic luptând, n-ai să mă vezi abandonând.
[L Doc]
Pentru ce-am făcut n-am regrete,
chiar dac-am tăcut n-am secrete,
am pierdut, m-am refăcut urmând percepte,
n-avea rost singur, n-ar fi fost sigur,
de-atâta timp nici un schimb, cu-aceiași oameni des fac plicuri
ce percepe omul din mine, descrie artistul,
ce-mi scrie pixul e-o comoară ascunsă beat-ul e X-ul,
azi vreau să simt că ce simt se simte,
vreau să-l prind pe cel ce dezminte că des minte,
luați-mi vorbele drept sfinte
beat-ul ăsta să vă poarte după moarte,
am aproape doar patru tobe sparte,
lumea a deschis o carte, noi ne-am desprins o parte,
și-am descris în scris, s-apoi am zis sunt arte.
Refren x2
Sensul versurilor
Piesa abordează teme complexe legate de societate, evoluție personală și lupta pentru a rămâne fidel propriilor valori într-o lume în continuă schimbare. Artiștii își exprimă opiniile despre presiunile sociale, importanța evoluției și necesitatea de a lupta pentru un viitor mai bun.