Știi foarte bine, la probleme ai fost lângă mine
La rău la bine, la ora iubirii
Nu, nu pot să te critic
N-aș face-o nici dacă aș vrea
A fost o prostie, ce-am făcut e vina mea
O scânteie s-a aprins după 2, 3 pahare
Acum țipi în fața mea, dispari, golane!
Vreau, vreau să mă ierți, te iubesc mult, gagica,
Ți-am promis lângă mine n-o să cunoști frica
Îmi cer iertare acum, plec capul în fața ta
A fost o prostie, nu se va mai întâmpla
Sper, sper să mă crezi, prințesa, acum la sfârșit
Sunt eu Crybo, n-am venit să te mint
Refren:
La rău la bine mereu lângă tine
tu, tu doar la bine îți mai aminteai de mine
Bună iubire, speranță, fericire
Regret că am avut încredere în tine x2
Seară de seară stăteai, mă așteptai
Încercam să te calmez, nu vroiai,
Ma întrebai ce s-a întâmplat
Doar ți-am explicat că am alergat
E spre binele nostru, un viitor mai bun, dar cât pot de mult
Nu mă pot opri acum, oricum nu mă crezi, îți dau dreptate
Am greșit de atâtea ori nenumărate
Poate te gândești că am pe altcineva, dar vei vedea că nimic din ce crezi nu-i așa,
În curând vor cădea lacrimi de bucurie, și toate astea când voi fi lângă tine
Ți-am spus să pleci, dar nu ai plecat
Ți-am spus că n-are rost să împărțim același pat
Te-am rugat să îți vezi de treaba ta
Ți-am arătat că nu ai loc în viața mea
Nu înțeleg ce mai vrei de la mine
Ți-am spus, iubita mea, să n-ai încredere în mine
Acum îți pare rău și te văd că plângi ca proasta
În timp ce eu zâmbesc că s-a terminat, frate, și asta!
Refren:
La rău la bine mereu lângă tine
tu, tu doar la bine îți mai aminteai de mine
Bună iubire, speranță, fericire
Regret că am avut încredere în tine x2
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație eșuată, unde unul dintre parteneri regretă încrederea acordată. Naratorul exprimă cinism și detașare față de suferința celuilalt, subliniind finalul relației.