Cristian Si Cristiana Vaduva – Cine Oare, Cine Oare?

1. De n-ar fi Domnul aici n-ai putea să te ridici
Chiar de ești în casa ta
Să privești cu ochii tăi peste munți și peste văi
Cât de mare-i Dumnezeu.

R: /: Cine oare, cine oare
Pune totul în mișcare
Dă vântul și ploile
Marea și izvoarele
Și conduce stelele. :/

2. Ce te-ai face fără El de n-ar fi Emanuel
Cu ochii cum ai vedea
N-ar fi Pământ, n-ar fi mare, n-ar fi noapte, n-ar fi Soare
Cât e Dumnezeu de mare.

3. Laudă-l necontenit căci e timpul pe sfârșit
Nu mai sta nepăsător
Semne-n cer se împlinesc și-nțelepții se grăbesc
Pe Dumnezeu preamăresc.

Sensul versurilor

Piesa este un imn de laudă și recunoștință față de Dumnezeu, creatorul universului și susținătorul vieții. Versurile îndeamnă la aprecierea măreției divine și la trăirea unei vieți dedicate lui Dumnezeu.

Lasă un comentariu