Tu n-ai să te-ntorci, din sunete n-ai să torci
Cea mai pură melodie, din pustie să te rogi
Unde suntem singuri, unde, fugi prin gânduri
Din cele patru zări până-n patru scânduri
Ne certăm prea mult, prea obosit să te ascult
Vorbele iscusite, prea liniștit le astup
Timpu’ nu ne schimbă, ne-am sechestrat secundaru’
Da’ timpu’ nu pune pe masă, tre’ să fac să iasă banu’
Și nu că nu-mi pasă, da’ mă gândesc la viitor
Sărac de mic, tre’ să schimb asta până mor
Nu mă schimb, îmi pare rău, nici măcar pentru tine
Dacă rămân o amintire, amintește-ți când era bine
Avem de toate, vrem mai mult, suntem oameni, asta e
Și când nu avem nimic ne mulțumim cu orice
Hai închide-mi telefonu’, oricum vorbim în gol
Și-o să ard orice scrisoare până mi se face dor
Și mie dor!
Tu n-ai să te întorci că ai drumul tău ca prima dată
Iar eu sunt șofer beat pe-o Dacie tunată
Și vorbe, știu să-ți spun, dar când adormi în zori
Știu că vorbele sunt zero dacă ai plâns de atâtea ori
Suntem copii încă, e cea mai mare calitate
Ce înseamnă maturitate, rate și trezit la șapte
Nu se poate, de asta avem drumuri separate
Printre fumuri și tunuri cu multe grade
Libertate, știu, toți ne mândrim că o avem
Și îmbătrânim cu datorii dependenți de sistem
De asta bem, că nu găsim altă ieșire
Divorțăm și ne lăsăm copii pe alta… Cine…
Poate să înțeleagă, cred că a înțeles deja
De asta nu m-aș mira dacă înțelege altceva
Nu știu să zic pa, o las să zică ea
Și telefonu’ nu mai sună sau sună pe altcineva.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație destrămată, marcată de regrete și neîmpliniri. Protagonistul reflectă asupra trecutului, recunoaște propriile defecte și exprimă sentimente de pierdere și neputință în fața viitorului incert.