Strofa 1
Copii teribiliști, n-am ascultat ce ni s-a zis
Și-am învățat totul din mers, și n-am făcut ce ne-am promis mereu
Dar poate că-i mai bine așa.. ‘ncotro se-ndreaptă viața mea
Și muzica am zis c-o las, da’ încă scriu de viața grea
O-m fi plecați de mult pe drum
Om fiind mai pierzi un amănunt
Și nu e necesar să le ții numărul
Să poți să vrei să ai mai mult, să vrei să poți măcar acum
Când nu e prea târziu și-i tânăr sufletul
Să vezi și când ți-e greu un rai, să-nveți să apreciezi ce ai
Să înțelegi că nu-i tot timpul bine să dai grâul pe mălai
Vai, viața-i scurtă ca un vine
Da-i faină-n morții ei, nu mă vait
Nu mă eliberez de spaima ce mă gâdilă pe coaste
În interiorul meu sunt raze eclipsate de decizii proaste
O să dai de explozii mai puține, dacă alegi să trăiești în.. nu cu mine.
Refren
Cât timp inima bate n-am pierdut nimic
Cât timp mi-a rămas o să lupt ca să câștig
Cât timp vă mai strâng în brațe o să știu că-s fericit
Și când timpul meu s-a dus, tot o să zâmbesc un pic.
Strofa 2
Spune-mi tu când te întreb de ce?
Tre’ să fie atâta chin sub același cer?
Mi-e foarte clar că nu suntem la fel
Dar nici foarte diferiți, în interioru’ meu un carusel
Se tot dă peste cap,
Să-i pun frâna cam greu, e ocupat de gânduri mari
Ye
Nu ține nimic în tine, lasă să curgă și din teamă și din frică
Și din dragoste fa tot ce faci că timpul e din sticlă
Strică, repară și strigă
Sunt mândru că stau sus când tot în jur pică
Fă tot ce faci, dar învață, c-o să tragi
În urma a ce zace-n lancea ta cu care ataci
Și-i implică pe ceilalți,
Și cel mai greu e să-i vezi departe pe cei dragi
Sau chiar deloc
Fugi de singurătate ca de ziduri răzămate
Care stau deasupra ta și stau să fie dărâmate.
Refren
Cât timp inima bate n-am pierdut nimic
Cât timp mi-a rămas o să lupt ca să câștig
Cât timp vă mai strâng în brațe o să știu că-s fericit
Și când timpul meu s-a dus, tot o să zâmbesc un pic
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța de a trăi clipa și de a aprecia ceea ce ai, chiar și în momentele grele. Subliniază ideea de a lupta pentru fericire și de a nu regreta alegerile făcute, acceptând că viața este efemeră.