Acasă nu-i doar un cuvânt care
înverzește-n fiecare primăvară.
Acasă-i chiar primăvara condiției
umane. Locul de unde toți ne înălțăm,
sperând că vom atinge cândva
cerul. Nu ne reține nimic. Nici iarba
prin care ne jucăm, nici școala ce
ne dă fiecăruia aripile potrivite, nici
lacrimile mamei, nici îmbrățișările
tatei, nici prima dragoste. Toate ne
pregătesc pentru marea lansare.
Mă rog, aripile ne cam strâng. Ce
s-o mai lungim? La revedere.
Am zburat.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de acasă ca punct de plecare și pregătire pentru viață. Vorbește despre amintiri, legături familiale și prima dragoste ca elemente care ne formează, dar și despre limitările și constrângerile care pot apărea pe parcurs.