Strofa 1:
Tu, tu mă faci să uit de toate, și de mama și de tata, m-ai vrăjit
Tu, tu mă faci să mă simt cel mai fericit
Hai, recunoaște, nici ca mine nu se naște, ce te-ai face fără mine
Nu, nicio clipă n-aș mai trăi fără tine.
Refren:
Și dacă-n viață n-ai fi tu, poate aș găsi pe altcineva, dar nu ca tine
Să-mi ia și sufletul, să-mi înțeleagă inima așa de bine
Mare iubire-i între noi și suntem cei mai fericiți iubiți din lume
Cu bani sau fără bani, mă simt cel mai bogat om lângă tine.
Strofa 2:
Nuuu, nu mai vreau altă iubire, n-am să mă satur de tine niciodată
Nuuu, n-am nevoie de mâncare, nici de apă
Eești, mângâierea, alinarea, iubirea și fericirea cea mai mare
Tuu, strălucești, ești raza mea de soare.
Refren:
Și dacă-n viață n-ai fi tu, poate aș găsi pe altcineva, dar nu ca tine
Să-mi ia și sufletul, să-mi înțeleagă inima așa de bine
Mare iubire-i între noi și suntem cei mai fericiți iubiți din lume
Cu bani sau fără bani, mă simt cel mai bogat om lângă tine.
Strofa 1:
Tu, tu mă faci să uit de toate, și de mama și de tata, m-ai vrăjit
Tu, tu mă faci să mă simt cel mai fericit
Hai, recunoaște, nici ca mine nu se naște, ce te-ai face fără mine
Nu, nicio clipă n-aș mai trăi fără tine.
Refren:
Și dacă-n viață n-ai fi tu, poate aș găsi pe altcineva, dar nu ca tine
Să-mi ia și sufletul, să-mi înțeleagă inima așa de bine
Mare iubire-i între noi și suntem cei mai fericiți iubiți din lume
Cu bani sau fără bani, mă simt cel mai bogat om lângă tine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și devotament față de partener. Persoana se simte completă și fericită alături de cel iubit, considerându-l esențial pentru existența sa și sursa supremă de bucurie și împlinire.