Costache Ioanid – Urare

Mireasă scumpă, mire drag,
am vrut s-aştern şi eu, voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.
Şi-am întrebat din zori pe-oricine,
pe crini, pe nuferi: Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Şi ce urări din zări senine?.
Un trandafir m-a agăţat
şi, fără să mai dea bineţe,
mi-a zis: – Urează FRUMUSEŢE!..
Pe vale, firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis: – urează-le BELŞUG!
să fie casă veşnic plină,
precum e sacul de făină.
Apoi, în cale, un bujor
cu chip aprins mi-a zis: – O, frate!
ce vrea tot omul? SĂNĂTATE!
Urează-le, aşa zic eu,
să aibă chipul că al meu!.
Mai sus, pe-o coasta, un stejar
îmi zise grav: – Sunt de părere
să le urezi atât: PUTERE!
şi-apoi, din vită cea de vie,
doi struguri chilimbarii
mi-au zis: – Urează BUCURII!.
Dar m-am oprit şi la furnică.
Vreţi să va spun ce-a zis? Mi-e frică..
A zis: – urarea ta să fie
atâta numai: HĂRNICIE!.
Şi cum stăteam aşa pe gânduri..
(să spun cumva tot siru-ntreg?..
sau numai una să aleg?..)
deodată, mai de către seară,
doi porumbei de nea zburară
din ceru-albastru către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
Apoi veniră tot mai jos
şi, după cercuri fără număr,
s-au aşezat încet pe umăr,
că să-mi şoptească la ureche:
– Am fost trimişi din cer, pereche,
cu acest cuvânt de la ISUS:
– Pentru mireasă, pentru mire,
un singur lucru ai de spus;
IUBIRE!.
AMIN