Ți-aduci aminte, mamă,
de vremea fericită,
când mă țineai pe brațe
că păru-mi sărutai?
Când nu aveam în lume
ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec,
și nici mai dulce grai.
Ți-aduci aminte mamă,
când păru-mi sărutai?
Ți-aduci aminte, mamă,
cum te țineam cuprinsă,
să spui cu mine seara
duioase rugăciuni?
Și cum în nopți de veghe,
sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi
pe-o carte din străbuni?
Ți-aduci aminte mamă,
ce sfinte rugăciuni?
De-atunci trecură anii
ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă
credința de copil.
Dar într-o zi de taină
scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare
și-n albe flori de-april.
urcând pe-o nouă treaptă
credința de copil.
Dar ochii tăi par astăzi
acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă
ca niște ochi străini.
Și caut ochii mamei
să-i văd din nou în față,
cum mă priveau odată
de duioșie plini.
Dar ochii tăi par astăzi,
ca niște ochi străini.
O, vino iarăși, mamă,
de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături
ca-n vremea ce s-a dus!
Și vom simți în suflet
o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată
în țara lui Isus!
O, vino, astăzi, mamă,
cu mine la Isus!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și nostalgia pentru relația caldă și plină de credință cu mama din copilărie. Naratorul își amintește cu drag de momentele petrecute împreună și își dorește să regăsească acea conexiune spirituală și emoțională.