Cosmin 13 – Ultima Specie De Maimuță

Și văd acești copii cu Kalașnikov în mână
În această ceață păgână bătrână romană
Răul pătrunde în sistem ca o ramă
Până când apele tulburi se vor calma
Se vor afla în pace discontinuă
Dar nu este a mea,
Dar nici a ta,
Nu putem da vina pe sistem
Insistent de lege căci noi suntem, doar unde putem,
Urlet suprem
Nu cunosc victorie, că dacă o știam
O captam și eram un om glorios
Glorie în os însă aveam
E ultima specie de maimuță pe planetă
Ce s-a extins prin secole
Milenii și decenii luptând ca Ercole
Stârpirea celor 4 rase în ochi unui copil de la creație
Pe strada unde un nenorocit ucide această nație
Fără revoltă, cad turnurile, tunurile îndreptate către orizont
Luna roșie trimite lumină pentru fiecare victimă pe front
Jungla nu tace la miezul nopții însă așterne calea
Cele 4 elemente, acest colos dictează pe cele 7 continente
Din Pangea plus lumea a 3-a
Homo sapiens, homina, capabil de a domina
Capabil de a determina rutina și doctrina
Depinde de tine, depinde de el,
Depinde de noi, depinde de țel
Luptând la grupare și sectă
Regimul mănâncă oamenii ca Hannibal Lecter

Sensul versurilor

Piesa descrie o lume distopică, marcată de violență și luptă pentru supraviețuire. Versurile reflectă o dezamăgire față de sistem și o căutare a sensului într-un context ostil, sugerând că umanitatea, ajunsă la stadiul de 'ultima specie de maimuță', este prinsă într-un ciclu nesfârșit de conflict.

Lasă un comentariu