Cosmin 13 – Rubik

Cant din adâncuri să ajung la suprafață,
deși stau de vremuri pe treabă, hip hopul nu mă salvează.
Am altă rază de lumină,
aștept eu să vină,
nu sunt de vină, ci chiar eu mi-o merit.
Eu nu am un plan menit să schimbe lumea, nuuu.
Poezia e ultima vorbă când taci
și e prima revoltă când pe trăgaci scrie „gata, e de ajuns”,
apoi te complaci,
dezvolt tehnicisme și conturez strofe,
10 degete se ocupă de texte,
concretizând idei elaborate din conexiuni complexe.
Joc cuvintele ca-n Rubik,
le las acolo imprimate-n sound (2x).
Obiectivele sunt relative, dar succesul este orice,
filme pline de simbolisme, scurte și la obiect,
dacă eu o să dispar, și-aia mă vor căuta frecvent,
mă vor găsi sub formă de wav chiar pe Bandcamp,
deseori într-un Matrix paranormal,
sunt înconjurat de litere, numere, strofe, paranteze,
și asta nu produce reacții adverse.
Nu sunt poet și nu mă judeca,
odată eram mult mai întunecat,
captiv în Labirint,
acum parcă sunetul e mai postironic,
succesul departe și acolo renaște pactul cu suprema
lumină de care am vorbit mai-ncoace,
puțină lume o cunoaște, graah,
nu sunt un personaj prin strofe,
în acest peisaj ca orice generator de metafore
și emoții în rimă, vreau ca starea asta să se dezvolte,
ăștia te caută și te apreciază
când reușești să faci ceva în viață,
când ai aplauze în spate și toate merg cum se poate
și cam le dau dreptate
că așa funcționează,
unu’ acționează, altu’ doar visează,
odată aberasem, apoi am declinat
că m-am redpillat,
privesc adevărul,
deci, uite că drumul e abrupt și eu tre’ să fac asta,
deci, vezi că fac muzică pentru tot omul și gata,
deci, nu că fac rău eu și am înclinații gangsta,
deci, scriu și mă simt un șaman în momente de mantra,
scriu lucruri random
apoi le dau un sens
și de ani buni le-am pus în context
și le-am ținut ca un progres,
o singură șansă în viață poate schimba orice,
vreau să citesc viitorul să o pot scrie în calendar.
Joc cuvintele ca-n Rubik,
le las acolo imprimate-n sound (2x)