Cornel Constantiniu – De Unde Vii Iubirea Mea

De unde vii iubirea mea – Cornel Constantiniu
Când te văd venind ușor, mersul tău unduitor,
Parcă-i scris.
Glasul tău abia șoptit, cântec parcă auzit
Dintr-un vis.
Ochii tăi scânteietori, care ard în jocul lor înstelat,
Îmi pun inima pe foc și liniștea nu mai are loc,
atunci în viața mea.
Când te văd venind, mă întreb dacă oare,
N-am visat.
De unde vii iubirea mea, din ce lume de vis,
Cine oare ar putea găsi cuvinte, poate, asemui.
De unde vii iubirea mea, din ce lume de vis,
Pentru tine cuvintele, încă nu, nu s-au scris.
Părul tău, culoare l-ai, de la spicul cel bălai,
de pe câmp.
Iar albastru ochilor cu adâncul apelor
Face schimb.
Zâmbetul mărgăritar și obrajii ca de jar au luat.
Îmi pun inima pe foc
și liniștea nu mai are loc,
atunci, în viața mea.
Când te văd venind, mă întreb,
dacă oare n-am visat.
De unde vii, iubirea mea, din ce lume de vis,
Cine oare ar putea găsi cuvinte, poate, asemui.
De unde vii iubirea mea, din ce lume de vis,
Pentru tine cuvintele, încă nu, nu s-au scris.