Era un rațoi posac
Toată ziua sta pe lac
Și trecând striga așa
Mac mac mac mac.
Era singur singurel
Nicio rață după el
Apa nu o înviora.
Și rațoiul căuta
Căuta dar nu găsea
Pe cea care o visa.
Și oricând pe-aici trecând
Lumea-l auzea plângând
Și mereu strigând așa
Mac mac mac mac.
R:
Asta nu e viața
Singur tot mereu
N-am și eu o rață
Să-mi fie soață
Soț să-i fiu eu.
Balta toată-l cunoștea
Și cu el compatimea
Însă fără de folos.
Peștii se sacrificau
Și pește-l hrăneau
Ca să fie sănătos.
Iar eretele hai-hui
A zburat din mila lui
Într-un codru-ndepărtat.
Doar rațoiul cel posac
Singur a rămas pe lac
Și plângea neîncetat
Mac mac mac mac.
R:
Asta nu e viața
Singur tot mereu
N-am și eu o rață
Să-mi fie soață
Soț să-i fiu eu.
Însă într-o bună zi
Chiar pe lac în zbor veni
O rățușcă dintr-un stol.
Lacul i-a plăcut nespus
Iar dacă privi de sus
Îi păruse o clipă gol.
Chiar o clipă mai apoi
Aparu clar un rațoi
Care-n urmă măcănea.
Și în drumul lui spre ea
Mândru apa bălăcea
Și venea cântând așa
Mac mac mac mac.
R: 2X
Asta nu e viața
Singur tot mereu
N-am și eu o rață
Să-mi fie soață
Soț să-i fiu eu
Sensul versurilor
Un rațoi singuratic își dorește o parteneră. După multă așteptare, își găsește în cele din urmă dragostea, demonstrând că speranța nu moare niciodată.