Inima ta, mă joacă așa: ba nu, ba da, ba da, ba nu, ba nu, ba da!
Mă pune pe foc și eu nu prea m-aș mai juca, ba nu, ba da, ba nu, ba da
Dar ăsta nu-i joc.
N-am să mai stau noaptea albastră
Să tot aștept la o fereastră până târziu.
N-am să mai stau nici pe jăratic, c-un suflet trist și singuratic nu vreau să fiu.
Și îți mai jur că niciodată dorul din mine n-o să mai bată la poarta ta.
Și nici târziu și nici devreme inima mea n-o să te cheme când va uita.
Să uit de gândul ce mă usucă
Poate alungându-l o să se ducă,
Să uit cărarea până la tine,
Însă uitarea văd că nu vine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și confuzia unei persoane care se simte jucată într-o relație. Ea decide să pună capăt acestei situații, jurând să uite și să nu mai aștepte afecțiunea persoanei iubite, deși uitarea se dovedește a fi dificilă.