La casa mea eu sunt stăpân.
1. Sunt om cu suflet curat
Și-o viață întreagă am visat
Să vină vremea să vă spun
La casa mea eu sunt stăpân.
REF. Că este mare sau e mică
Din munca mea a fost făcută
Să n-aud unul c-o să-mi spună
Că el mi-a pus vreun ban în mână.
2. Când ajung obosit acasă
Nevasta să îmi pună masă
Copiii să-i strâng lângă mine
Off cum să nu trăiesc pe lume.
REF. Când pun capul pe căpătâi
Să simt liniștea somnului
Să nu am frică dimineața
Că-ncepe o nouă zi de viață.
3. Când stau și mă uit înapoi
Ma tot gândesc la anii mei
Când știu prin câte am trecut
N-aș vrea s-o iau de la-nceput.
REF. Mi-am trăit viața cu folos
Am căzut, m-am săltat de jos
Sufletul mi-a fost plin de har
Munca mea n-a fost în zadar
Dacă pun mâinile pe piept
Am fost om bun, cinstit și drept
Prin tot ce-n viață am făcut
Las urmă mare pe pământ
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra unei vieți trăite cu muncă și onestitate, punând accent pe importanța familiei și a realizărilor personale. Vorbitorul își exprimă satisfacția pentru viața trăită și lasă o moștenire pozitivă.