Când liniștea se lasă, în cap harmalaia începe,
Gânduri pentru gânduri, ca apa ce ține de sete.
Cine vrea să se-mbete, o face plin de regrete,
fiori nasc dorințe ce ucid treptat sentimente.
Teama pătrunde când nu mai ești sigur pe tine,
când vezi că tot ce mergea bun acum te reține.
Hoinărești printre vise, dar nu le cerșești,
în ciuda tuturor chiar vrei să le-mplinești!
Intervine invidia și rolul lumii de-a alunga,
tot ce e bun în tine, ei nu pot controla.
Devii egoist când binele și răul dansează-n balanță,
ișcusită concordanță pentru povată!
Iubirea-i mână de gheață, neatinsă speranță,
statornică, vrea căutată, ne separ-o distanță,
da’ stai odată-n preajma ei… introdu-o în casă,
gheața se topește, apa prin reține se varsă.
Caracter fără onoare,
plin de javre ordinare!
Caracter fără culoare,
căci e plin de nepăsare!
Ura mișună la tot pasu’ și cam care ar fi cazu’?
Colorăm peisaju’ sau întoarcem obrazu’?
Cei puternici se distrug, cu bună știință să picteze,
un contur nemărginit, ce ura poa’ să creeze!
Disperarea urlă, dar nu vrei ajutoare,
se pare că ești aspru cu tine, preferi condamnare.
Mândria n-are stabilizare, e fără-nsemnare,
când doar vorbe grele te ridică înapoi în picioare.
Bucuria lăcomiei scade treptat…
când pierzi puțin, câte puțin, din tot ce-ai adunat.
Atacat, începi să vizualizezi,
înspăimântat de ceea ce cu adevărat, e posibil să pierzi.
Libertatea e-n stare să scoată voința din zale,
nu o lăsa să fugă, ci intră-i în cale…
Fie pante, drumuri abrupte, ai o-ncercare,
dacă libertatea moare, voința iarăși dispare.
Caracter fără onoare,
plin de javre ordinare!
Caracter fără culoare,
căci e plin de nepăsare!
Fii cinstit cu tine, mulțumește că restu’ te-ncurcă,
ne-nțeles cum corectitudinea, mereu te descurcă.
Din lacrimi avute, nu au fost toate pierdute,
căzând pe pământ, onestitatea stătea să le-asculte.
Povara e grea, când conștiința se plânge,
cu truda unui frate ce la tine se frânge.
Bărbiții ținute peste umăr, nimic nu-i mai greu!
Devii atât de greu încât te mai poate ține doar Dumnezeu.
Demnitatea te face să fii plin de noblețe,
gânduri bune chiar și pentru cele mai rele prezențe.
Apar interferențe, pe meschinele fețe,
cum c-ar fi interese, când puțini știu ce-i aia tandrețe.
Fericirea nu e de găsit, e de simțit!
cum, de unde, de ce și ce până acum te-a oprit?
Întrebări și răspunsuri… papa prosperitate…
gândul, o trimite încet, pe patul de moarte.
Caracter fără onoare,
plin de javre ordinare!
Caracter fără culoare,
căci e plin de nepăsare!
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea caracterului uman, oscilând între onoare și nepăsare, bine și rău. Vorbește despre lupta interioară, influența societății și căutarea de sens într-o lume plină de provocări și deziluzii.