A trecut de-atunci mult prea mult.
Și eu tot simt.
Parcă a fost ieri.
Parcă toți cei din jur mint.
Nu știu cum să nu cred.
Nu cred să-nvăț.
Să nu mai simt (să nu mai simt).
Atâta timp cât și cel mai mic detaliu.
E mai viu.
Decât lumea-n care să scap.
Ochii mei se-aleargă, nu mai știu.
Gestul-n vorbe l-am strâmbat.
Beau în gol fără a spera să nu mai simt.
Fă ce vrei, chiar minte-mă acum.
Că mă mint.
E mai simplu decât crezi.
Cum ai vrea să nu mai simt.
Atâta timp cât și cel mai mic.
Detaliu e mai viu.
Decât lumea-n care să scap.
Ochii mei s-aleargă, nu mai știu.
Gestul-n vorbe l-am strâmbat.
Nici cuvânt, nici somn,
nici stare, nici gând, nici zgomot,
nici culoare.
Vreau să se termine aici,
vreau să se termine odată!
Pleacă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de suferință persistentă și incapacitatea de a depăși trecutul. Naratorul se simte copleșit de amintiri și emoții, dorindu-și disperat să scape de această stare.