Când n-ai să mă mai chemi
Va fi ecoul slab
Și camera de zi
Va fi-mbrăcată-n alb
Când n-ai să mă mai chemi
Va fi ceasul stricat
Și multe sensuri noi
Pe chipul hașurat
Cântă-mi povestea
Să n-o mai uit nicicând, nicicum
Adu-mi vestea
Din gura ta va suna bine oricum
Strânge-mi lucrul
Și-arată-mi drumul cel mai scurt
Du-mă aiurea
Și spune-mi că nu-ți cer prea mult
Prea mult.
Când n-ai să mai deschizi
Sertarul din priviri
Rămâne-va închis
Și pradă-n tipărituri
Când n-ai să mai deschizi
Voi știi să te ascult
Prin mii de gânduri prins
În pagini de demult
Cântă-mi povestea
Să n-o mai uit nicicând, nicicum
Adu-mi vestea
Din gura ta va suna bine oricum
Strânge-mi lucrul
Și-arată-mi drumul cel mai scurt
Du-mă aiurea
Și spune-mi că nu-ți cer prea mult
Prea mult, prea mult
Și spune-mi că nu-ți cer prea mult!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a păstra amintirile vii și teama de uitare. Persoana cere să i se spună povestea încă o dată, să i se arate drumul, chiar dacă asta înseamnă o plecare incertă, sugerând o nevoie de ghidare și consolare.