Strofa 1.
Adevărul începe să doară din ce în ce mai tare
Nu îl poți vindeca nici măcar cu o alinare
Începe să prindă rădăcini și să iasă la suprafață
Cu acest necaz mulți o să-și ia clanta
Va spun direct pe față ce se întâmplă
O să ajungeți toți cu pistolul la tâmplă
Sau o să muriți ca Ceaușescu în ’89
Voi nu vă dați seama ce ni se întâmplă nouă
Sunt aproape 20 de ani de când ne fură
Trebuie să ne opunem chiar acum cu ură
Oameni nevinovați stau prin penitenciare
Pe când parlamentarii au câte o limuzină în parcare
Și pe lângă soții câte o admiratoare
Să îi poată da la papacioc cu relaxare
Pentru a putea dormi în parlament în continuare
Să vină lovelele pe card la fiecare.
Refren.
Adevărul doare din ce în ce mai tare
Trebuie să găsim vesta de salvare
Să mai putem avea o șansă de scăpare
Să ne modernizăm și noi ca oricare.
Strofa 2.
Încă unu moare de foame chiar la poarta casei lui
Sau vine iarna și nu au un acoperiș deasupra capului
Nu mai este acel echilibru din balanță
Aici în România asta nu se numește viață
Ci e doar o zdreanță care nu are nici un rost
Pentru asta o să fiți taxați contra cost
Nu înțeleg de ce nu recuperați teritoriul pierdut
Ca să îl pierdem nu a durat mult
Am avut tot ce se putea la noi acasă
Nimănui nu-i lipsea haleala de pe masă
Nu putem da timpul înapoi
Ca dacă am fi putut acum ne-am fi pișat pa voi
Suntem tot noi chiar aici în România
Unde s-a restaurat chiar și democrația
Sensul versurilor
Piesa exprimă indignarea față de corupția și inegalitățile din România. Versurile descriu sărăcia, abuzurile politicienilor și lipsa de speranță, îndemnând la revoltă și schimbare.