Colo-n sus pe vremea ceea,
În frumoasa Galileia,
O Fecioară viețuia
Ce Maria se numea.
Nazaret era orașul
Unde ea-și avea lăcașul;
Într-o zi Maria sta
Singură și se ruga.
Când de-odată ce văzuse?
Casa toată se umpluse,
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare.
Îngerul Gavriil intrase
La Sfânta Fecioară-n casă,
Și din zboru-i se opri «Bucură-te», îi grăi.
Nu te-nspăimânta Maria
Că vei naște pe Mesia
Fiul al Domnului va fi
Și Iisus se va numi.
Care cu puterea sa
Va împărăți lumea
Care cu a sa putere
Ne va mântui de rele.
Sensul versurilor
The song narrates the Annunciation, when the Angel Gabriel visits Mary in Nazareth to announce that she will conceive and give birth to Jesus, the Son of God. It emphasizes the divine power and the role of Jesus in saving the world.