A cui sunt aieste curturi?
Așa-nainte radicate,
Pe temelii așezate,
Cu hlanțug de șer legate,
Cu șer alb acoperite,
Pe la ferești zugrăvite,
Pe di’ din tru spoite?
Dar în curți ce mai era?
Measă-ntinsă, pahar’ dreasă.
Dar la masă cine șade?
Tot Crăciun, acel bătrân
Și cu frate-su Ajun
Și cu Ion Zlataon;
Stau la masă și cinstesc;
Ei cinstesc, ei se măresc
Și de Dumnezeu vorbesc.
De la ușă pan’ la masă
Se primbă sara prin casă
Tot… ce frumoasă,
Cu straița de mătasă,
Cu salon de preuteasă;
Și-așteaptă s’o logodească
Cu ficiorasul Craiului,
Nănașu’ Împăratului.
Un colind și-o sănătate,
Că-i mai bună decât toate.
Sensul versurilor
Colindul descrie o curte bogată și o masă festivă unde Crăciun, Ajun și Ion Zlataon cinstesc și vorbesc despre Dumnezeu. O fată frumoasă, îmbrăcată în mătase, așteaptă să fie logodită cu fiul craiului, avându-l pe împărat ca naș.