Mintea-i șantier în lucru, autostradă blocată
Nu i-am cerut semne lu’ Dumnezeu de frică că se-arată
N-am plecat, nu vă temeți, ce v-am speriat?
iară-s io aci, punctual, cu glume de c***t.
Rad de mine câteodată că mă cheamă Teofil
Ma vrei cumva mort? Da’ ești cumva necrofil?
Uite-mă, sunt un nesimțit în evoluție
De-aia îți găsesc întrebare la soluție.
Nu prea am așteptări, îs unu la o mie
Care vede că umoru-i mort și comedia-i vie
Ce dracu’ să ne poată învăța ăștia frate
Niște cercuri de profesori cu capete pătrate.
Cocalarii ar trebui toți îngropați de vii
Poate vă bate vântu-n guler și vi-l pune cum ar trebui
Mă cert cu timpu’ câteodată și aștept să-i treacă
Și toată faza-i că la mine tot venitu’ pleacă.
Cred c-ar fi cazu’ să cobor din pod
Am făcut așa multe legături c-am ajuns la nod
Poate într-o zi o să regret pentru tot băutu’
Bine-ai venit în viitor, eu sunt trecutu’.
Apar ca albina și dispar ca Potter
Esti așa frumos, cât îi chiria-n casa Foster?
Mare caracter, neuroni maxim 2
Ai grijă te rog să nu-ți râgâi micii înapoi.
Beau numa’ Cotnari, da’ vorbesc de Moet
Și dacă te-am complimentat direct CTRL Z
Toată lumea-și poartă masca-n marea mascaradă
Dacă aș putea auzi gânduri ar fi o liniște macabră
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție autoironică asupra vieții și a societății contemporane. Artistul abordează teme precum așteptările, ipocrizia și evoluția personală, folosind un stil umoristic și metaforic.