Strofa I (Catalin):
Timpul trecea și era tot mai rău pentru ea
Îl iubea și asta se vedea în ochii ei
El suferea, tot mai mult, că nu o avea aproape
Se gândea la ea și plângea noapte de noapte
Spunea că așa, nu mai poate continua
Încerca să dea de ea și mereu o suna
Spera, că totul va fi, cum era la început
Și-o dorea aproape, cu fiecare clipă mai mult
Însă, într-o zi, a văzut-o pe stradă
Ea era cu altul, lui nu îi venea să creadă
Se uita la el, îl sorbea din priviri
Imaginea lui, îi trezise vechi amintiri
Ar fi vrut să îi spună, ce înseamnă pentru ea
Dar era prea târziu, se gândea la altceva
Acum avea ce-și dorea, nu putea da înapoi
Asta a pus capăt viselor frumoase, în doi.
Refren (Iris):
Ca un vis frumos, a trecut tot
Și-mi pare rău că timpul nu pot să-l întorc
Prea repede, toate s-au pierdut în vânt
Orice-ar fi, încă te mai am, în gând
x2.
Strofa a II-a (Cocoon Kills):
Frate, uite ce să vezi, treaba nu e deloc bună
De vreo săptămână, sta numai cu sticla la gură
În mână, are un telefon, mereu încearcă s-o sune
Dar ea nu-i răspunde, el deja e sătul de nume
Să fie cu ea, asta-i tot ce ar vrea
Ține mult la ea, pentru ea și-ar da viața
N-are pentru ce să trăiască, de când l-a părăsit
Spune că tot o s-o iubească chiar dacă, ea a greșit
N-a mai simțit așa ceva, pentru nimeni și îți zic
O iubește nebunește, dar nu mai poate face nimic
Și se gândește, să dea un telefon
Sună un tovarăș să-i aducă, ceva beton
A venit ăla, i-a dat marfa, grăbit a plecat
El a rămas într-o scară, plângând, mort de beat
Și-a ridicat mâneca, a strâns bine și-a băgat
A dat ochii peste cap, dar poate așa o fi uitat
Zace lat în hol, nu știe nimeni de el
L-a găsit garda, garda a găsit în portofel
O poză cu ea și un număr lângă
Acum ea știe ce s-a întâmplat și plânge, cât e noapte de lungă
Și frate cum să-ți zic, treaba nu e deloc bună
A luat-o și ea pe pastile și alcool, de vreo săptămână.
Refren (Iris):
Ca un vis frumos, a trecut tot
Și-mi pare rău că timpul nu pot să-l întorc
Prea repede, toate s-au pierdut în vânt
Orice-ar fi, încă te mai am, în gând
x2
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație destrămată și consecințele tragice asupra ambilor parteneri. Unul dintre ei se luptă cu dependența și disperarea, în timp ce celălalt încearcă să facă față durerii și regretului.