În cine-ar trebui să cred
Când toți spun că-mi vor binele,
Dar unii au un scop secret,
Au nume fals, de câștigat încredere?
Grupuri ce se dau a fi
Salvatoarele lumii,
Dar pe strada-mi dovedesc
Că sunt, de fapt, dușmanii.
Atrag puștani teribiliști
Sau fără ocupație,
Le spală creierul și-i fac
Adevărați monștri.
Sunt proști, dar mulți,
Sau mulți dar proști, nu-i interesează
Atâta timp cât îi prostesc
Pe cei ce nu contează.
Pe cei care sunt diferiți
Nu vor să-i tolereze,
Ba chiar mai rău, ei își doresc
Să îi eradicheze.
Unde e pașnica luptă
Cu care ei se laudă
Când violența
E singura lor armă?
Ei au o mască a bonomiei
Pe care toți o poartă
Pentru ca după gratii
Să nu putrezească.
Cauza lor e inutilă
A devenit o modă
În timp ce realele probleme
Nu-și găsesc soluții.
Sensul versurilor
Piesa denunță ipocrizia grupurilor care pretind că fac bine, dar în realitate manipulează și incită la violență. Aceste grupuri folosesc o mască a bonomiei pentru a-și ascunde adevăratele intenții și pentru a-i prosti pe cei vulnerabili.