Claus – Singuratic

Îți place ce-ai făcut?
Din mine ce n-am vrut
Să urăsc timpul pierdut
Și ziua când te-am cunoscut
Îți place ce sunt acum?
În ce m-am transformat
Poate tu ai uitat, dar încă n-am uitat
Toate clipele frumoase, care le petreceam
Cu tine de mână, mă simțeam că pluteam
Era totul frumos, dar asta până când.
Mi-ai dat drumu’ la mână și m-ai izbit de pământ
Cupidon futu-ți morții tăi, m-am săturat!
S-arunci cu săgeți în mine și s-o iau iar de la cap.
De ce n-ai renunțat, dacă m-ai văzut beat!?
De ce ai insistat să iubesc ca un disperat
Și mai bag o țigară
Din suflet să dispară
Amintirile cu noi, dar mă tem că te visez iară
C-aveam o iubire de vară, dar cu timpul voi uita.
Te rog nu te întoarce, că eu nu voi mai lupta.
Că mi-ai cerut să plec în loc să-mi ceri să mai stau
Nici tu nu știi ce vrei, dar nici eu nu știu ce vreau
Că vreau să plec să te uit, dar mai vreau și să lupt
Cu speranța că într-o zi vom fi din nou ca la început
Dar numai e la fel că tu ai renunțat!
Ai ales să pleci departe, când eu m-am schimbat
Da’ poate e mai bine să o ard singuratic
Că și fără iubirea ta, o să rămân puternic.

REFREN:
Mai bine singuratic
Decât să mai lupt
Pentru o fată ca tine
Ce are sufletul de lut
Mai bine plec și eu, că m-am săturat.
Să mă faci mereu să plâng nopțile ca un turbat (x2).

Nu ți-am cerut nimic..
Decât să mă iubești.
Dacă ți-am cerut prea mult
Nu te întoarce să iubești
Că-ți voi da ură continuă
Și nu voi fi eu de vină,
Că-n suflet va fi întuneric, nu va mai fi lumină
Dar ție nu-ți mai pasă
Că ți-am căzut în plasă
Am spart și tabloul cu noi
Pe care-l țineam în casă
Am plecat și eu, că numai vreau să știu
Că plâng din vina mea și îți fac sufletul pustiu
Dar și eu plângeam când îmi era dor de tine
Îți spuneam să ne vedem, tu spuneai că nu e bine
Că dacă vreau să te uit și să pot renunța
Să nu ne mai vedem, dar inima mea te vrea!
Nu poți să-i spui inimii mele pe cine să iubească
De ce să îndrăgostească, în caz că.
Te vei mai întoarce, te rog numai încerca
Să te mai întorci, că eu atunci voi pleca.

REFREN:
Mai bine singuratic
Decât să mai lupt
Pentru o fată ca tine
Ce are sufletul de lut
Mai bine plec și eu, că m-am săturat.
Să mă faci mereu să plâng nopțile ca un turbat (x2)

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Protagonistul preferă să fie singur decât să continue o relație toxică, fiind marcat de amintiri și de incapacitatea de a uita persoana iubită.

Lasă un comentariu