Când ești mic toți ăia mari
Te iau la 13-14 scriu de la 15 câte 16
Ca să îți facă capu’ vraiște
Și păream genu’ de ciutan ciudat
Floarea care crește din asfalt
Sunt diamantul prelucrat
Alintat și acceptat poate fii încă
Sunt amuzant dar jumătate întunecat
Că totul tre’ echilibrat
Și nepăsător leneș, delăsător
Totul e bairam copil aerian
Mă întind pe nori zâmbesc
La învățător clarvăzători
Care se simt datori
Să îmi spună că nu o să ajung nimic
Nu ai niciun viitor
Dar nu înțeleg locul meu sub reflector
Să mor și tot ce mi-am dorit vro-dată
A fost să ajung un scriitor
Că ei stau cu ochii pe vizor
Lipiții de televizor schimbă canalele
Dezor până în zori
Las aerul curat să îmi intre-n nări
Și pormă mă plimb prin mări și țări
Și îi iau peste picior ca scoicile
Când mă întorc la țărm.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre experiența de a fi judecat și subestimat în tinerețe, dar și despre determinarea de a-ți urma propriile vise. Naratorul își exprimă dorința de a deveni scriitor, în ciuda opiniilor negative ale celor din jur, și găsește inspirație în lumea din jur.