Cheya feat Angeles – Ca Un Campion

Angeles:
Ramâi îngerul meu
Fără tine nu sunt eu
(Parcă numai noi suntem).
Makru:
În fiecare zi, în fiecare clipă,
În fiecare minut, secundă risipită
Pe fiecare stradă însorită
Sau pe picături de ploaie,
Pe fiecare stradă umbrită
Că port tricou sau că port papion
Mă faci să mă simt ca un campion
Îmi dai putere să înfrunt un batalion
Fără săbii și armură, doar hârtie și creion.
Unde va fi tristețe noi vom face bucurie
Am învățat asta încă din copilărie
Când voi plânge tu-mi vei șterge lacrima
Știi doar că nu va fi nici prima, nici ultima
Cu tine alături mă pot ține tare pe picioare
Cu tine alături totul prinde culoare
Lângă tine vreau să las ceva în urmă
Mă simt ca un campion în lumea asta nebună.
Refren x 2 – Angeles.
Toate s-au schimbat în viața mea
De când te-ai mutat în inima mea
Stelele-mi zâmbesc, îmi place așa
Se formează pe cer imaginea ta.
Drops:
Departe de stres, chiar și de distracție
Simt o completă satisfacție
Simt o completă mulțumire
Sunt un alt om, un super om când sunt cu tine
Privirea-mi spune totul atunci când taci
Iar atunci când facem, îmi place ce-mi faci
Suntem amândoi o ființă unită
Aș vrea să păstrez această secundă unică
Deodată nu mai e o lume cinică
Se agață de inimă ce vorbim prin mimică
Fiecare clipă în aceeași măsură implică
Tupeu și emoții, curaj și frică
Mândru zâmbesc. Cum crezi că mă simt eu
Când le spui celor din jurul tău că eu sunt omul tău
Și că la mine-n brațe stai ca pe tron
Mă faci să mă simt ca un campion.
Refren x 2 – Angeles.
Toate s-au schimbat în viața mea
De când te-ai mutat în inima mea
Stelele-mi zâmbesc, îmi place așa
Se formează pe cer imaginea ta.
Feluu:
Îmi place când îmi spune zilnic că mă iubește
Asta mă face să mă simt ca un rege
O zi parcă îmi pare mai ușoară când cu
Dragoste îmi vorbește la ureche în șoaptă
Toate probleme le uit
Când ești lângă mine oră de oră, fiecare minut
Timpul îngheață și lacrima ta
Stă să cadă ușor, ușor ca o catifea
Îmi dai fiori de fericire
Când sunt cu tine prins într-un spațiu fără ieșire
Să fiu sincer, ți-o spun direct
Mă faci să mă simt ca un campion fără regret
Am puterea să iau viața în piept cu tine
Ce amintiri frumoase împart cu tine
Totul ține de respect, te respect
Mă faci să mă simt ca un campion
Te iubesc!
Refren x 2 – Angeles.
Toate s-au schimbat în viața mea
De când te-ai mutat în inima mea
Stelele-mi zâmbesc, îmi place așa
Se formează pe cer imaginea ta.
Mă faci să mă simt ca nr. 1. nr. 1. nr. 1
Mă faci să mă simt ca un campion. ca un campion. ca un campion..
Încă o dată. că Te Iubesc
Parcă numai noi suntem.
Toate s-au schimbat în viața mea
Parcă numai noi suntem. parcă numai noi suntem.
Parcă numai noi suntem.
Toate s-au schimbat în viața mea. parcă numai noi suntem
Parcă numai noi suntem
Doar noaptea poate să-mi dea o parte din dragostea ta
Și nimeni altcineva nu poate să mi te ia din lumea asta
Toate s-au schimbat în viața mea.
Parcă numai noi suntem.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimente profunde de dragoste și respect față de persoana iubită. Aceasta oferă putere și încredere, făcând naratorul să se simtă ca un campion. Relația transformă viața și aduce fericire.

Lasă un comentariu