Învi-mi acum ceva amintiri,
Întinde-mă-ncet pe străzi și priviri,
Nimic nu-i de-ajuns, nu-i bloc mai înalt,
Pentru mine niciodată nu e cald.
Să pot să mă schimb cât mai am timp, să îmi pară rău,
Sunt lucruri pe care le-aș face dacă nu aș mai fi eu.
Cu capul peste geam plecat,
Cu ochii la bălțile de pe asfalt,
Mă agat de un gând ca să nu cad,
Mă agat de un zâmbet să îmi țină cald.
Cu capul peste geam plecat,
Cu ochii la bălțile de pe asfalt,
Mă agat de un gând ca să nu cad,
Mă agat de un zâmbet să îmi țină cald.
Prin locuri străine mă găsesc mereu,
Cu toate astea știu că sunt doar eu,
Nu mă simt puternic căci într-un final,
Te am pe tine să mă faci slab.
Luni fără număr cu ploi care cad,
Aceeași piesă, unicul act,
Toate astea arată viața printr-un geam spart.
Cu capul peste geam plecat,
Cu ochii la bălțile de pe asfalt,
Mă agat de un gând ca să nu cad,
Mă agat de un zâmbet să îmi țină cald.
Cu capul peste geam plecat,
Cu ochii la bălțile de pe asfalt,
Mă agat de un gând ca să nu cad,
Mă agat de un zâmbet să îmi țină cald.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de melancolie și introspecție, reflectând asupra amintirilor și a vulnerabilității. Naratorul se simte pierdut și caută un punct de sprijin într-un zâmbet, încercând să găsească căldură într-o lume rece și distantă.