Antisocial.
Sunt produsul unei societăți plictisite
Care în fiecare zi inevitabil mă înghite
Nu mai cred în picturi, toată treaba-i dubioasă
Da’ măcar sunt sincer, mă prefac că-mi pasă
Am un râs ciudat care mă scutură și tremur
Când plutesc maimuțele pe val după cutremur
Încerc să mă mint că tre’ să sufăr, ce c***t
De fapt am mult mai mult aer de respirat
Cât îmi beau cafeaua-n pat plănuiesc un incendiu
Că de mult vreau să produc și eu un accident de mediu
Trenu’ deraiază; toată lumea e-n doliu
Eu m-așez satisfăcut mai comod în fotoliu.
< refren >
Nu-i de competența mea să fac lumea mai bună
Ia vorba asta de c***t exact așa cum sună
O mie de guri fricoase ar dori să-mi spună
Că afară-i cald și soare când de fapt fulgeră și tună.
Viața are colți, e chiar dințoasă
Bunăvoința falsă e și ea periculoasă
Vreau să-mi faceți m**e cu limba de moarte
Sau dacă se poate
Să-mi sugeți p**a cu demnitate
Am regrete, sunt un om chinuit
Când eram mic n-am învățat să trimit bombe-n plic
Când vă exprimați compasiunea direct vomit
Căci vorbiți atât de frumos, dar nu faceți nimic.
< refren >
Problemele noastre n-au nici c*r nici cap
Mi-ai găsit un dinte-n stomac
Nu insista să-l c*c
Ce-i în capu’ meu doar barbosu’ știe
Te-aș exploata ce p**a mea ca pe gorila argintie
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezgust față de societate și de ipocrizia oamenilor. Naratorul se declară antisocial și cinic, incapabil să se conformeze normelor și așteptărilor sociale, preferând să-și exprime frustrarea și indiferența față de suferința altora.