Mai spune-mi că ţi-e dor de cum a fost!
Îmi plac minciunile de-s spuse bine
Şi cine le mai spune-aşa, ca tine,
Bătând din gene ca-ntr-un teatru prost?.
Mai spune-mi că sunt jumătatea ta!
Orgoliul de mascul mai vrea să creadă
Că nimeni n-are ochii să te vadă
Şi nici puterea ca să mi te ia.
Hai, spune-mi cât de mult mă mai visezi!
Eu am să mă prefac să cred acestea
Şi că-ţi aprob şi îţi confirm povestea
Pe care nici chiar tu nu o prea crezi.
Mai spune-mi că, de fapt, nici n-ai plecat!
Aveai, de fapt, nevoie de distanţă,
De-un om ce să-ţi arate importanţă,
Dar niciodată tu nu m-ai uitat.
Mai spune-mi toate cele ce le vrei
Şi ce gândeşti că o să mă mai mişte,
Doar ştii că-s omul potrivit să rişte
Şi cred în vorbe spuse de femei.
Sensul versurilor
Piesa explorează dinamica unei relații în care unul dintre parteneri cere iluzii și minciuni reconfortante pentru a menține o aparență de conexiune. Vorbitorul este conștient de falsitatea situației, dar alege să creadă în aceste minciuni pentru a satisface o nevoie emoțională.