Ceopek Marius – Dragostea

De ce sunt nefericit,
Poate pentru că nu ești aici,
Dar cu dragostea cum rămâne,
Oare a existat vreodată?
Te-am iubit numai pe tine,
Te-am iubit mai mult ca pe mine,
Te-am ținut doar lângă mine,
Iar tu m-ai lăsat singur pe lume.
Am luptat să te aduc
Înapoi să fii cu mine,
Să uităm ce tot s-a dus,
Dar tu nu ai vrut.
Am căutat să te urăsc,
Dar inima m-a pedepsit,
Am încercat să te uit,
Dar sufletul palme mi-a tras.
Atunci un lucru mi-a rămas,
Să îmi trăiesc viața din plin,
Dar oare o să fie la fel,
Da, o să fie, că toate sunt ca tine.
Toate vor nu fericire,
Toate vor nu bucurie,
Toate vor nu dragoste,
Toate vor doar să suspini.
Să suspini și în gând să-ți spui,
Am greșit doar eu iubind,
Apoi un gând îți pui,
Nu voi mai iubi așa nici când.
Înjuri fericirea, blestemi singurătatea,
Dar niciodată nu uiți iubirea ce-ai iubit-o,
Niciodată nu poți să o uiți,
Amintirea mereu te va chinui.
Pentru că numai pe ea ai iubit-o
Și gânduri rele mi-a impus,
Să sufăr fără să suspin,
Să plâng fără lacrimi.
Și să iubesc fără să fiu fericit,
De ce, de ce m-ai blestemat,
De ce m-ai îndepărtat,
Niciodată nu ai lăsat o a doua șansă.
Dacă iubești, fii iubită,
Dacă rănești, fii rănită,
Dacă suferi, așa să fie,
Să fie blesteme de la mine.
Să nu mai poți iubi pe nimeni,
Așa cum te-am iubit și eu,
Să nu mai fii ca înainte, să fii mai rău,
Să nu mai fii fericită, ci în suferință.
În suferință ca și mine,
În întuneric ca și mine,
În plânset în somn ca și mine,
Să rămâi singură ca mine.
Și totuși nu e un blestem, e doar un îndemn,
Nu e o ceartă, ci o descărcare de durere
Ce strânge pe zi ce trece,
Totuși nu uita un lucru, cineva te-a iubit, ți-a oferit totul și a primit suferință.
Te voi iubi până îți vei da seama cândva că nu plecarea era rezolvarea ci comunicarea, te iubesc înger rătăcit în jungla omenirii.