Când m-am născut în jur erau butoaie
Și popa în vin roșu m-a scăldat
Iar Dumnezeu a dat cu rom o ploaie
Pe toți golanii de i-a îmbătat.
Sunt bețivan, beția mă omoară
Și zilnic beau cu golanii la birt
Dar să vă spun a mea poveste amară
Acum când mai am puțin de trăit.
Era prin mai o noapte-nstelată
Și ne plimbam prin parcul înverzis
Ea mi-a șoptit cu fața-mbujorată:
„Ești primul om pe care l-am iubit”.
Și o iubeam ca pe un înger din ceruri
Și o iubeam ca pe un idol sfânt
Și-așa credeam c-o vom trăi de-a pururi
Și-o voi iubi-o până-n mormânt.
Dar într-o noapte greu întunecoasă
Un dor nebun veni ca din senin
Să intru-n cârciuma cea blestemată
Să iau paharul și să beau la vin.
Și îmbătat de-a vinului tărie
Înspre căsuța mea mergeam cântând
Unde găsesc nevasta mea culcată
Și-n patul ei cu altul ea dormind.
Și tulburat de-a vinului tărie
Am scos cuțitul și l-am implantat
În pieptul celui ce-mi pătase onoarea
Și-n pieptul celei care m-a trădat.
Dar când privesc la cei ce plini de sânge
În gheara morții încă se zbăteau
Ah, inima mi se rupse în mine
Căci sora ei dormise lângă ea.
A doua zi cuprins în lanțuri grele
Într-a celulei groaznice-nchisori
Privesc la cerul fără pic de stele
Și mă gândesc la groaznicul omor.
Sensul versurilor
Un bărbat își povestește viața marcată de alcool și o crimă pasională. Beat fiind, își găsește soția cu altul și îi ucide pe amândoi, doar pentru a descoperi că a ucis și sora soției sale. Acum, în închisoare, regretă fapta.