Vlad Dobrescu:
Sunt un individ din sistem cu un rol atât de mic
Că-s aproape inexistent și ușor de înlocuit
Bag de la 9 la 6 și deși muncesc mult
Șefu’ e nemulțumit, spune că nu e destul
Că pe lumea asta trebuie să tragi tare ca un cal
Iar eu sunt doar un șoarece alb alergând după cașcaval
Și adaptându-mi personalitatea după
Lucrurile pe care mi le cumpăr
De exemplu am pistolul ăsta fabricat din metal cromat
L-am luat pentru siguranță dar nu îl port niciodată
Doar noaptea îl probez și țintesc către oglindă
Încărcătoru-i scos și se aude numa’ click click
Pe întuneric și pentru o clipă sunt atât de puternic
Vreau gramul de respect pe care îl merit
Și o să-l primesc înzecit
Mass-media-i fascinată de nebuni
Și probabil mi-ar dezbate motivele în emisiuni
Dacă aș face… îmi fac curaj
Îmi trebuie doar o țintă clară
Care m-a provocat și automat mintea zboară
La cei pentru care muncesc
Ei vor să le dau tot dar eu să nu cresc
Nu vor să mă scot, doar să lucrez
Eu vreau să văd morți, tu poate nu crezi
Până și tata îmi spune că nu îmi prinde bine singurătatea
Dar el nu știe cât de pustie poate să fie viața
Printre animalele astea de companie dimineața
Ziua Z, îmi întorc armele spre ei
Și încep să pulverizez gloanțele în aer ca pe spray
Trag foc după foc, nu mai răspund la nici un stimul
Și descarc încărcătorul până mi se rupe filmul
Reiau firu’, șeful meu mă imploră să nu-l mai chinui
Scuipând sânge peste o poză cu nevasta și copiii lui
Dar nu îmi mai pasă de nimic, nu mai e stres
Nu mai sunt rate de plătit, rămâne doar să mă semnez
Cu creierii mei pe ,,cubicle”
Și capul meu cântă cea mai frumoasă muzică
Glontul ține loc de concluzii că îl trag
Și dau sens la tot ce fac
Mă uit în jur, cred că nu mai am nimic de cumpărat
Am plecat.
Cedry2k:
Am un simț teribil și când nu ai cum să eviți
Mai multe camere ca Ritzi, ești foarte accesibil
Au piața auto și îți dau pe combustibil
Tot confortul posibil când timp ceri droguri zilnic
Au piața medicamentelor, experimentelor
Control chimic al senzațiilor și al sentimentelor
De-aia s-au pus pe munca la negru care
Clar e preferabilă unei sclavii cu reguli clare
Că piața muncii se prăbușește ca Apollo
Nu știu cum se face că million e tot acolo?
O pizza moca, pipițe, prizat coca și fițe
Ei satisfac cam tot felu’ de dorințe
Și au piața armelor, dar o să le ascundă
Măcar până o să mai facă niște războaie să le vândă
Poți să zâmbești ironic dar naziștii și aliații
Au avut aceiași sponsori și nu e comic
Iar noi roboții tre’ să le cerem voie
Să ne întâlnim cu toții și să le înghețăm sloi
În Piața Universității
Iar atunci când e război, ca-n Piața Sfântu’ Gheorghe
Pun’ bate pe noi
Ei fac jocurile, constituția, au barourile,
Drogurile, prostituția, cazinourile
Plus că au piața presei, doar că libertatea
Ei suferă în favoarea ghici a căror interese?
Probabil s-au plictisit producând milioane
Tot mutând jetoane, apăsând pe butoane
O mână de oameni, pentru a căror toane
Lumea a 3-a dură de foame, coane
Îndură-te Doamne și pune capăt acestei apatii generale
Cu vicii ce duc la maladii congenitale
Vrem depășirea limitelor, ieșirea
Că toți căutăm de fapt nemurirea spiritelor
TREZIREA.
Sensul versurilor
Piesa descrie frustrarea unui individ prins într-un sistem opresiv, unde munca nu este apreciată, iar inegalitățile sunt flagrante. Se conturează o revoltă interioară și o dorință de a schimba starea de fapt, culminând cu un act extrem.