Guvernul mondial, e-un mare cancer, e clar.
Ei ne otrăvesc încet cu propagandă și mâncare,
Că ignoranța-i materie primă pentru afaceri legale
Și te ține jos oricât ai trage de tare.
Pesticide, lasă hectare întregi aride
Așa că ne dau somnifere să nu ne-agite.
Supra emisiile de gaze ce duc la ploi acide
C-au tot interesul să ne țină pe căi licite.
Ambele mari agenții de presă-s ale lor
Și chiar și-așa mă-ngrijorează ce văd la televizor:
De la războiul din golful Persic la atentate,
Dezastrul din golful Mexic și-altele provocate.
Ca și cutremurul din Haiti
Unde-am văzut invadatorii conducând mașinile salvării.
Foamea de glorie conduce conducătorii la euforie
Și se reped să scrie istorie.
Ce-atâtea evaluări ale poluării,
Când autorii nu știu ce să mai facă în sensul depopulării,
De-aia vaporii de la Policolor se strâng în nori otrăvitori
Și ne f*t căile respiratorii.
De-aia nu numai infractorii, ci și informatorii
Lor, o duc mult mai bine decât agricultorii.
Babylonul trăiește, nu-i nimic metaforic
Sistemu-i draconic și strică sistemu’ valoric.
[REFREN X2]
Temeri de sirene surde și de hiene viclene
Lasă semeni cu semne-n suflet și pe vene.
E Babylonul etern nene, infern modern
Ce nu-i creat de guvern, el creează guverne.
Genocid în Iugoslavia, sclavie în China,
Măcel în Tibet, abuzuri în Palestina,
SUA a luat Irakul si e-n aer benzina
Plus Afganistanul si e-n aer h*****.
Da’ și-așa încă lipsea de sub nas c*****a
Și acum dau vina pe toți când vor trage bășina.
Încă-s nemulțumiți de cum le trage mașina
Numai că Rezerva Federală ne trage cortina.
Când se trag siguranțele și şuieră gloanțele
Oricât te țin crampele, fugi cât te țin gambele.
Moartea vine pe conductă, odată cu petrolul
Și ei au controlul asupra tot ce ne-a dat subsolul.
Și-ți dau orice poftești atât timp cât plătești
Chiar dac-ai pofte grotești, găsești tot ce-ți dorești,
Dar cine-l iubește pe Dumnezeu, îi cinstește și creația;
Cam la asta se reduce ecuația.
Tind să educe populația când reperele-s proaste
Și belele-s groase atunci când ai modele nefaste
Íștia te fac să crezi că super modelele-s caste
Să dai în odrasle ce dau frustrate-n taste.
C-au zis că e naționalism și-au dat-o în ocultism,
Au zis că-i comunism da’ și ăsta a fost un populism,
Au zis că-i capitalism și-a fost canibalism,
Orice paradis au promis, adevărul l-au omis.
Bagă la cap!.
[REFREN X2]
Temeri de sirene surde și de hiene viclene
Lasă semeni cu semne-n suflet și pe vene.
E Babylonul etern nene, infern modern
Ce nu-i creat de guvern, el creează guverne.
Sensul versurilor
Piesa critică sistemul global actual, pe care îl numește Babilon, acuzându-l de corupție, manipulare și control asupra populației. Versurile denunță inegalitățile, abuzurile și minciunile propagate de cei aflați la putere, îndemnând la conștientizare și rezistență.