In ce.
Un nor de praf se risipește după tramvaiul ce a trecut
De zor cântă viori în zări trezind stări în acest film mut
Paltoane reci pierd toamne când străzile crapă
Desprinse parcă dintr-un ceas ce arată o oră ciudată
Cuprins de peisaj îți fac curaj să faci pași pe drum
Într-un miros de vin de beci, pipe arse de tutun
În bodegi găsești același sunet cu miros de țuică ciocnită
În pahare ruginesc bătrâneți la aceeași masă ruginită
Copiii încă se bat că iar s-a spart mingea
Nu se zbat în pat că iar s-au spart gigea
Nu-și fumează alocația când iau lapte cu rația
N-au în cap freze să capteze admirația
Se închină încă la tablouri, se crede încă în minuni
Bătrânii împletesc pulovere împleticiți în rugăciuni
Apusul te apasă, tăcerea te zgârie pe urechi
A fost al nostru etern, București Vechi.
Larry.
Azi s-a renunțat la tot ce era etic și formal
Și te trezești făcând chestii să te considere normal
O societate condusă de portmoneul măriei
Scăpată de dictatură ajunsă în apogeul prostiei
Ai dreptul de stângaci cu dreptul să latre
Că ai dat dreapta cu ei dar n-ai dreptul la dreptate
Vezi fețe triste de la Victoriei până la Muncii
Ce azi n-ating victoria nici cu forța muncii
N-ai voie să fii fericit, legile sunt letale
Și medicamentele sunt legale doar prin spitale
Vezi adolescenți prin scări ce înfruntă declinul
Gata imediat să te taie dacă le tai filmul
Un mediu urban cu un nivel scăzut de trai
Gata să te facă să tragi pe nas linia de tramvai
E un mare declin ce ne-a lovit pe toți din plin
Negați că e vina voastră și dați vina pe destin.
Releveu.
Te vei pili tirat, speriat toamna în taverne
Te vor privi filmat când o să-ți bați dama cu perne
Te vor sili crispat să te trezești devreme
Vei fi îndopat cu sedative în loc de halucinogene
Ramai șocat când azi rămân doar mâinile de ieri
Nu mai primești nimic chiar dacă pupi mâinile din cer
Degetele îți degeră ca în cele mai reci primaveri
Îți vine să vomiți același terci când îl digeri
Stai ca stana când cad castanele de formă
E război civil, Satana bagă elevi în uniformă
Dascălii stau de formă striviți de o palmă enormă
Nu mai respectăm Creatorul, ne-am atașat de bonă
Soarele apune încet, se clatină cerul
Vântul mătură un București pe care îl macină gerul
Vezi medici injectați hotărâți să-și facă felul
Preoții fug țipând uitând Crezul și clerul
Sensul versurilor
Piesa descrie un București nostalgic, dar și marcat de decădere socială și morală. Se face o comparație între trecutul idilic și prezentul sumbru, evidențiind pierderea valorilor și greutățile vieții cotidiene.