Catha – Mama

Ce e mama?! Păi pentru mine e lumină
Când apare ea, toate relele din jurul meu se termină
Are acea putere să împartă zâmbete mai mereu
Și găsește o fărâmă de fericire în orice lucru mai greu
Mama, și chiar de cresc, n-am să uit că-s copilul tău
Și că mi-ai arătat de multe ori diferența dintre bine și rău
Chiar dacă de multe ori n-am ascultat de tine
Vreau să ai încredere în mine, când spun că sunt bine
Tu m-ai învățat cum să îmi port de grijă
Și să fiu atent la orice din jurul meu ce mișcă
Așa că sunt pregătit să dau piept cu viața
Și să fiu în stare să fiu tare când îmi moare speranța
Indiferent de situație, împărțim același sânge
Și ești alături de mine când afară e rece
Și lăsând anii să treacă peste vremea grea
Eu voi fi copilul tău, iar tu mama mea.

Sensul versurilor

Piesa este o declarație de dragoste și recunoștință față de mamă. Exprimă importanța mamei ca sursă de lumină, sprijin și învățătură în viața naratorului, indiferent de vârstă.

Lasă un comentariu