Kiddu:
Și asta e o nouă poveste, o poveste de dragoste
E ceva frumos, ca-n basme și fantasme
Nu pot să mint, nu sunt genu’ de persoană care să mintă
Și cel mai frumos sentiment îl am când ești tu fericită
Îmi plac la nebunie clipele când îmi zâmbești
Plus că te vreau pe tine și o viață ca-n povești
Fiindcă tu mi-ai transformat nopțile în zile cu soare
Și cu tine pot trece peste orice, indiferent de stare
Când sunt cu tine îmi transmiți numai bucurie
Și sper că realizezi că la mijloc e vorba de iubire
Vreau ca relația asta până la urmă să aibă un curs
Și să nu crezi că ești o piesă de șah la un simplu concurs
Chiar dacă suntem despărțiți, vreau să fim împreună
Și când vorbesc de asta chiar n-am chef de glumă
Ți-am zis, nu pot să mint chiar deloc
Și te vreau ca iubită, nu ca vecină de la bloc.
Catha:
Suntem despărțiți, dar totuși împreună
Și cât de mult mi-aș fi dorit ca asta să fie o glumă
În suflet și în inimă am un gol ce mă apasă
Și mă simt de parcă aș trece printr-o pasă proastă
De fapt, stai, acum chiar prin așa ceva trec
Și nu pot o clipă să stau dacă nu am loc să plec
Nu se pune vorba de orgoliu, că nu-i deloc mare
Și asta e speranța mea c-o să vină și zile cu soare
Fiindcă sunt sătul de atâtea nopți fără stele
Și de ceva timp te am doar pe tine în visele mele
Te am și-n gând și la orice pas pe care-l fac
Și n-am cum să mă ascund sau măcar să mă prefac
Situația de față nu-mi convine chiar deloc
Și te vreau ca iubită, nu ca vecină de la bloc
Pe final îmi doresc ca tu să mă înțelegi
Și să trăim ca-n povești, cu prințese și regi
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație complicată, marcată de despărțire, dar și de dorința de a fi împreună. Ambii artiști exprimă sentimente puternice de dragoste și regret, dorindu-și o relație ca-n povești, dar confruntându-se cu realitatea dificilă.