Mi-e dor.
Muzica: Catalin Ungureanu, Versuri: Sorin Poclitaru.
De-atâtea ori să-ți spun am vrut,
Mi-e dor să pot să te sărut,
Mi-e dor de ochii tăi de stea,
De părul și de gura ta.
Mi-e dor de lacrimile ude,
De buzele-ți cireșe crude,
Mi-e dor să stăm sub sălcii goi,
Mi-e dor de tine și de noi.
Rx2 : Da, da, da, mi-e dor
Și mi-e dor de noi,
Dor de noi, de amândoi.
Mi-e dor de vorba ta domoală,
De umbra ta de zână goală,
Mi-e dor de florile cunună
Culese noaptea împreună.
Mi-e dor de umbrele din crâng
Să râd mi-e dor, mi-e dor să plâng,
Mi-e dor de tine trup de seară,
Ispită plăsmuită-n ceară.
Rx2 : Da, da, da, mi-e dor
Și mi-e dor de noi,
Dor de noi, de amândoi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și nostalgie față de o iubire trecută. Versurile evocă amintiri intime și momente speciale petrecute împreună, subliniind lipsa persoanei dragi și dorința de a retrăi acele clipe.