Tata încăleca și pornea la câmp.
Mama rămânea acasă cu acul în mână.
Frățiorul dormea.
Copil singuratec, citeam sub arborele mango
povestea lui Robinson Crusoe,
o lungă poveste ce nu se termina niciodată.
În lumina albă a amiezii chema o voce
care dincolo, în casa sclavilor, învăța cântece de leagăn
fără să le uite vreodată
chema la cafea.
Cafea mai neagră decât bătrâna guvernantă.
Cafea gustoasă,
cafea bună.
Mama stătea cu acul în mână
și mă privea:
Pst.. nu-l trezi pe micuț.
Privea spre leagănul pe care se așezase o muscă.
Și suspină.. cât de adânc!.
Departe, tata își caută vita
cutreierând nesfârșita câmpie.
Iar eu n-am știut niciodată că povestea mea
era mai frumoasă decât a lui Robinson Crusoe.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, concentrându-se pe imaginea familiei și pe momentele simple, dar prețioase, petrecute în mediul rural. Naratorul realizează, retrospectiv, frumusețea propriei copilării, comparând-o cu aventurile lui Robinson Crusoe.