Ieri… îmi amintesc cum ieri…
Noi ne urmăream unul pe celălalt
De parcă mai ieri nu ne știam numele
Nu știam… nu știam ce e tristețea
Întreaga lume e împletită în cuvinte fără fundament
Din nou și din nou, ca în fabulele lui Krilov.
Ref:
Dragostea e o artă,
O artă a cuvintelor
Și a privirilor ascunse.
Dragostea e o artă,
O artă a tristeții
Și a despărțirilor fără sens.
Ochii… îmi amintesc ochii tăi…
Și degetele tale subțiri și delicate
Care țin grațios paharul cu vin.
În tine au fost ascunse misterele universului
Și eu aș vrea să te întreb ceva:
De ce ești doar una?.
Ref…
Sensul versurilor
Piesa explorează natura complexă a iubirii, evidențiind atât frumusețea și misterul, cât și tristețea și inevitabilitatea despărțirilor. Iubirea este prezentată ca o artă, un joc subtil de cuvinte și priviri, dar și o sursă de melancolie.