Văd programul la TV.
Gândurile-mi sunt prea vii, nu mai pot să le suport,
Omenirea, zi de zi, pare-un uriaș complot.
Spune-mi câți vor mai pieri în măcelul sistematic,
Așteptând o nouă zi dintr-un secol prea dramatic.
Într-o lume-n care omul este un obiect uitat,
Nebunia și-a luat tronul, încercând un nou asalt.
Milioanele de mii, s-au trezit din adormire!
Spune-mi, cine va semna dreptul lor la fericire?
Sensul versurilor
Piesa exprimă îngrijorarea față de starea actuală a societății, văzută ca un complot uriaș și un măcel sistematic. Se pune întrebarea cine va garanta dreptul la fericire într-o lume dominată de nebunie și în care omul este un obiect uitat.