Capital Prophet – Doar Tu

Doar tu…
Pun amintiri pe foaie despre povestea noastră
Am gândul doar la tine, trec printr-o pasă proastă
Mi-ai pus lacăt pe inimă, mințind că mă iubești
Speram la o poveste ca-ntr-o carte de povești.
O parte din sufletul meu a rămas pustiu
Am ținut la tine, dovada acum îți scriu
Vise spulberate și sentimente scrum
Te rog să îmi spui ce cale s-aleg acum.
Încotro să merg acum, simt că n-am scăpare
Când tot ce mi-a rămas sunt doar lacrimi amare
Te vreau din nou aproape, dorul de tine mă apasă
Încă te mai iubesc, dar ție nu îți pasă.
Viața mea a rămas goală, din ea tu ești absentă
Zici că încă ții la mine, totuși ești indiferentă
Aș vrea pentru o secundă să fii în locul meu
Doar așa poți înțelege cât îmi este de greu.
Doar tu… știai să mă alinți
Doar tu… mă faceai să-mi ies din minți
Doar tu… erai în sufletul meu
Îmi erai aproape la bine și la greu.
Așa cum ploaia cade și stropii se scurg pe geam
Așa lacrimi curgeau pe față atunci când plângeam
Amintindu-mi de momentul când mi-ai jurat iubire
Sau clipa când te-am văzut la prima întâlnire.
Radiam de fericire, mi se citea în privire
Așa cum citești acum tristețe după despărțire
Încă simt pentru tine un sentiment profund
Golul lăsat în urmă parcă este prea adânc.
Simt nevoia să mă săruți cum o faceai odată
În felul în care nu a făcut-o altă fată
Să-mi șoptești că mă iubești la ureche
Să îmi spui că sunt sufletul tău pereche.
Am o dorință arzătoare să te strâng din nou la piept
Încă n-accept ideea că s-a terminat, te mai aștept
Și dacă pe strada ta e soare, pe-a mea sunt doar ploi
Îmi este dor de tine lângă mine… mi-e dor de noi.
Doar tu… știai să mă alinți
Doar tu… mă faceai să-mi ies din minți
Doar tu… erai în sufletul meu
Îmi erai aproape la bine și la greu.
Privesc la poza cu noi doi ca la un talisman
O zi lângă tine îmi părea că e un an
Ma aduceai în extaz când eram în agonie
O relație ce în cuvinte nu o pot descrie.
Sunt amintiri peste care încă nu pot trece
Pe mine mă dor, dar pe tine te lasă rece
Mă simt atât de singur, pierdut în mii de gânduri
Sufletul îmi plânge când îți scriu aceste rânduri.
Am nevoie de tine ca să pot prinde putere
Nu te pot uita când sufletul te tot cere
Te vrea înapoi, te vrea cu ardoare
Îmi lipsește mângâierea caldă, ce rău mă doare.
Stau și mă gândesc, pentru tine ce-am însemnat
Credeam că mă iubești, sper că nu m-am înșelat
Inima mea zdrobită aproape că nu mai bate
Vom merge mai departe, dar pe drumuri separate.
Doar tu… știai să mă alinți
Doar tu… mă faceai să-mi ies din minți
Doar tu… erai în sufletul meu
Îmi erai aproape la bine și la greu.
by Diana

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și dorul după o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și regretă pierderea acestei relații, simțindu-se singur și neînțeles.

Lasă un comentariu