Avea tanti Marioara, avea un băiat,
Un băiat cu ochi albaștri, păr cârlionțat.
Stătea toată ziulica, nimic nu făcea,
Doar gusta un pic din ciorbă, nasul și-l strâmba.
Prăjituri și ciocolată, el mereu cerea,
Mama-l auzea îndată, și așa-i zicea:
Mânca-l-ar mama de băiețel,
Mânca-l-ar mama de răsfățel,
Cum să mă-ndur eu să dau în el,
Păi nu vedeți cât e de mititel..?
În sufragerie juca fotbal pe parchet,
Dintr-un șut făcu tandari geamul la bufet,
Cristaluri și porțelanuri, el mereu spargea,
Mama-l auzea îndată, și așa-i zicea:
Mânca-l-ar mama de băiețel,
Mânca-l-ar mama de răsfățel,
Cum să mă-ndur eu să dau în el,
Păi nu vedeți cât e de mititel..?
Sensul versurilor
Cântecul descrie un băiețel răsfățat de mama sa, care face năzbâtii, dar este iertat mereu. Mama îl consideră prea mic pentru a fi certat, chiar și când sparge lucruri prin casă.