Pu, pu, pu, strici mereu somnul meu, pupăza din tei.
Las’ că mi te prind moțată și te-oi întreba ce vrei,
Când ți-oi smulge coada toată și te-oi vinde pe cinci lei.
Pu, pu, pu, pu, pu, pu, chiar acu’, o să-ți viu de hac!
Și-ajungând la tei căciula peste cuib capcan-o fac.
Și-apoi, scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac.
Ha, ha, ha, vezi așa, mi te-am prins, că de mult ți-o coc!
Și la târg ajuns cu dânsa, printre lume îmi fac loc,
Strigând cât mă ține gura, să se-audă-n iarmaroc:
Negustor, pupăze vând, marfa mea-i blândă ca un miel.
Dar un moș cu barba deasă, de unde-o fi fost de fel,
Îmi croi câteva bețe, luând pupăza cu el.
Ajutar, hai săriți! Hoții, mai, pradă-un negustor.
Moșul însă, rupând sfoara, zvârle pupăza spre nor,
Și dihania, voioasă, o porni spre sat în zbor.
Astăzi iar, pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi!
Poți să cânți la noi, spurcato, până-n veacul de apoi!
Nu mai fac negustorie cu moțate de-alde voi.
Sensul versurilor
Un negustor încearcă să prindă o pupăză pentru a o vinde în târg, dar este păcălit de un moș care eliberează pasărea. Piesa evocă amintiri din copilărie și atmosfera iarmarocului.